O bucată de asfalt s-a surpat într-o parcare din Râmnicu Sărat, iar o maşină a căzut în groapa uriaşă care s-a format. Asfaltul s-a surpat la ora 3.00, în noaptea de miercuri spre joi, acest incident obligând ca traficul rutier din centrul oraşului să fie deviat pe străzi secundare.
”O parte din parcarea adiacentă a drumului european s-a asuprat şi a înghiţit o maşină. Am pus zona în siguranţă, am deviat circulaţia pe un sens. Se lucrează pentru a fi scoasă maşina fără să fie deteriorată”, a declarat primarul din Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan.
Acesta a precizat că autoturismul Opel care a căzut în groapă, nu a suferit avarii semnificative. De asemenea, primarul din Râmnicu Sărat a anunţat că zona va fi analizată de specialişti de la Muzeul Judeţean Buzău, deoarece oraşul este traversat de mai multe tuneluri.
”E un oraş vechi. Se cunoaşte că e traversat de mai multe rânduri de tuneluri. Se pare că o boltă a unui tunel a cedat, dar e permatur să facem supoziţii. Pe parcursul zilei vom avea date certe şi se va stabili dacă este vorba despre o valoare arheologică a zonei”, a mai afirmat primarul.
VIDEO
Sursă: huff.ro